logo-UE
logo-GR
logo-IS
logo-UE
logo-GR
logo-IS

Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane este o organizație non-guvernamentală, non-profit având ca scop principal dezvoltarea și implementarea de măsuri și acțiuni ce vizează dezvoltarea resurselor umane în perspectiva menținerii, integrării pe piața muncii a grupurilor vulnerabile.

În acest sens, asociația are la bază experiența membrilor săi, acumulată în peste 10 ani în contextul implementării de proiecte finanțate din fonduri pre și post aderare, colaborări în plan național și european pentru dezvoltarea antreprenoriatului, dezvoltarea regională, economia socială și măsuri ce vizează ocuparea forței de muncă și incluziunea socială.

În cadrul proiectelor implementate de asociație ca beneficiar/partener au fost derulate activități de evaluare, informare, formare profesională, consiliere, orientare și mediere pentru persoane din categorii vulnerabile (persoane cu dizabilități, familii monoparentale, persoane de etnie romă ș.a), iar în cadrul a două proiecte POSDRU, implementate ca lider de parteneriat IDRU a sprijinit înființarea și dezvoltarea a șase, respectiv cinci structuri de economie socială în mediul rural și urban, prin servicii integrate de ocupare, oferind servicii de consiliere și consultanță pentru beneficiarii de ajutor de minimis. În cadrul activităților de formare profesională s-a pus accentul pe dezvoltarea compețentelor profesionale, informatice, de management, antreprenoriale și a celor lingvistice.

Prin activitatea de mediere din perspectiva sociala, IDRU s-a implicat în problematica socială cu care se confruntă persoane, grupuri, comunități defavorizate, în scopul ameliorării situației sociale a acestora și al facilitării relațiilor în comunitate.

Totodată, IDRU a derulat stagii de practică pentru elevi și studenți în trei proiecte POSDRU.

logo IDRU